Dezvoltarea zonei Poiana Marului a inceput odata cu Ordonanta de Guvern data in 1936, cu privire la infiintarea celor doua statiuni, Muntele Mic si Poiana Marului. Interesul pentru aceasta zona s-a manifestat de pe vremea dacilor, gasindu-se aici numeroase vestigii, dintre care cel mai important este un altar pagan la altitudinea de 1200 m pe versantul nordic al masivului Muntele Mic. Denumita de localnici "Pietrele Scorile", zona pare a fi fost locul de vanatoare preferat de daci. Pe traseul turistic Muntele Mic - Poiana Marului, pe valea Scorilo, legenda spune ca ar fi ingropat acolo regele dac Scorilo, tatal lui Decebal (la Sarmizegetusa s-a descoperit celebra inscriptie "Decebalus per Scorilo").
Odata cu infiintarea otelariei in orasul Otelu Rosu (fost Ferdinand), in anul 1880, au fost colonizati si atrasi spre acest oras un numar important de muncitori. Poiana Marului a devenit o zona de exploatare forestiera, dar si o zona de recreare, asa cum o demonstreaza fostele trenuri forestiere, la care se atasau vagoane pentru calatori. Linia forestiera Zavoi - Poiana Marului a fost construita in 1907, iar din 1937 a circulat un automotor cu remorca (asemanator cu un tramvai).
Primele spatii de cazare au fost Vila "Aca de Barbu", apartinand unei familii italiene si Vila Bistra, construita de timisoreni, in aceeasi perioada cand pe Muntele Mic au inceput primele constructii. Pe vremuri, aici a existat si un sanatoriu al bolnavilor de tuberculoza.
"Statiunea climaterica Poiana Marului", asa cum a fost numita dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial, cu noi posibilitati de extindere odata cu finalizarea lucrarilor hidrotehnice de pe Bistra Marului
Un moment important in dezvoltarea turistica a statiunii a fost inceperea barajului de anrocamente Maru. Actualmente acumularea de apa existenta reprezinta o atractie a statiunii. Depunerile in baraj au inceput in anul 1984 si s-au terminat in anul 1992, cand s-a ajuns la inaltimea de 125 m. Odata cu aceasta constructie s-a modificat si drumul de acces in statiune, amenajandu-se un nou drum care trece pe deasupra barajului si continua pe malul sud-vestic al lacului, vechiul drum fiind actualmente inundat. Potentialul hidrografic din zona a fost valorificat inca din anul t930, cand s-a construit o centrala electrica - aductiunea de apa fiind construita din doage de butoi. Acum aductiunea principala Maru - Ruieni, cu un diametru interior betonat de 4,9 m si o lungime totala de 9,8 km, duce apele, pe sub munte, in centrala de tip subteran de la turnu Ruieni - centrala cu o putere de 153 MW - si apoi le debuseaza in lacul tampon Zervesti.
Ansamblul de relief cu clima, flora, fauna, a favorizat aparitia statiunii Poiana Marului, situata intr-un decor deosebit de pitoresc, dominat de paduri de conifere si foioase, raspandite intre Muntele Mic, Nedeia si Varful Pietrii. Din statiune ni se ofera o perspectiva mai indepartata a muntilor Retezat si tarcu. De aici pleaca mai multe trasee montane: prin Saua Iepii (1727 m), intre Masivul Bloju si Baicu, spre Gura Apei, unde se afla un mare lac de acumulare pentru hidrocentrala Rau de Mori; prin Valea Sucului, spre culmile Cuntu si tarcu; pe valea paraului Scorila, spre Muntele Mic; de la pastravarie, pe Culmea Nedeii, spre Varful Nedeii. Drumul judetean DJ 683, la cca. 4,5 km spre Muntele Mic, traverseaza padurea de molid pe turba Sucu - Olteana, arie protejata unde se pot admira plante ca angelica (planta erbacee aromatica, a carei radacina se foloseste in farmaceutica), papucul doamnei sau smirdarul (cu flori rosietice, placut mirositoare) si animale ca ursul, capra neagra, corbul sau acvila regala.
Din legendele care abunda in zona, credem tot mai mult ca dacii aveau o viata religioasa ce se lega de munte si de maretia acestor inaltimi. Poiana Marului a fost, de veacuri, locul de popas al oierilor ce urcau spre locurile de pasunat de pe aceste inaltimi, lucru ce a facut ca locuitorii satelor ce-si pasteau oile in zona masivului Gugu sa poarte numele de gugulani ("Gugulan cu car cu mere / Si cu frumoasa muiere", spune cantecul). Una dintre cele mai interesante legende ale zonei, se pare a fi aceea legata de comoara lui Scorilo. Pietrele Scorile, Cleantul Scorilo, Cioaca (Creasta) Scorilo sunt nume vechi, inca din timpul dacilor, care au ramas si s-au transmis peste veacuri, impreuna cu credinta ca ar exista o comoara a regilor daci in aceasta zona. In urma unui sondaj printre ciobanii mai in varsta, s-au desprins mai multe lucruri interesante, ce duc la o cunoastere a locului din multe puncte de vedere. Ei spun ca, in stanca lui Scorilo, cu un perete drept, se gaseste, undeva in centru, la o distanta de 40 m de la poale si 40 m de la culme, o pestera unde este ascunsa o comoara. Locul ar fi marcat de prima raza de soare ce-si trimite lumina peste creasta numita Buza Nedeii si cade pe mijlocul peretelui, la rasaritul soarelui, in ziua de 21 iunie, ziua solstitiului de vara. Acest lucru este destul de greu de acceptat. Intr-o stanca formata din sisturi cristaline, pesterile naturale nu se pot forma. Printr-o cercetare mai amanuntita a stancii, nu a fost gasita decat o incapere laterala ce pare ca a fost sapata in stanca, ca un adapost pentru ciobanii ce urcau spre Muntele Mic. In urma unor observatii amanuntite ale locului indicat, se poate vedea un fel de copertina, ca o adancitura. Pentru elucidarea acestei legende, pot fi efectuate cercetari amanuntite ale acestui perete din stanca lui Scorilo. In general, ciobanii nu doresc sa vorbeasca despre aceasta zona, considerand zona, o zona tabu, zona sacra. Acum, in urma descoperirilor de la Ulpia traiana Sarmizegetusa, stim ca a existat un rege dac cu numele Scorilo, iar numele lui s-a pastrat in zona fara a fi schimbat.
Localitatea Poiana Marului a fost, la inceput, un loc cu o casa de padurar, mai tarziu au aparut alte case, de vanatori si pescari, apoi case de agrement.
In prezent, statiunea se dezvolta rapid, construindu-se numeroase vile de agrement, o bisericuta si mai multe minihoteluri.
Fotografii Poiana Marului
